După un final de iulie marcat de incertitudini generate de creșterea TVA, prima parte a lunii august aduce un reviriment clar al cererii pe litoralul românesc, arată datele platformei de rezervări TripMe.ro. Semnalul este dat atât de suita de oferte menținute de hotelieri pentru vârful de sezon, cât și de preferința turiștilor pentru sejururi scurte, programabile rapid.
„Rezervările au încetinit în ultimele zile din iulie, însă în primele zile din august vedem o creștere semnificativă”, spune Adrian Degan, reprezentant TripMe.ro. „Se mențin sejururile de 3–5 nopți, dar rămân multe rezervări pentru 1–2 nopți — mici escapade la mare, semn că românii preferă pauze mai dese, dar mai scurte.”
TVA mai mare, reacție diferită în piață
Majorarea TVA-ului a indus neliniște în rândul clienților, care au urmărit evoluția prețurilor. Doar o parte dintre hotelieri au operat scumpiri, mulți menținând tarifele afișate pentru perioada de vârf sau venind cu pachete și promoții pentru a tempera impactul. „Împreună cu hotelierii, am încercat să menținem prețurile și, unde s-a putut, să le scădem pentru anumite perioade”, adaugă Degan.
Sfânta Maria, motorul vârfului de sezon
15 august (Adormirea Maicii Domnului) rămâne una dintre cele mai aglomerate date ale verii, iar cererea crește vizibil. Rezervările pentru weekendul din jurul sărbătorii sunt în avans, iar la unele hoteluri locurile sunt deja epuizate.
Cât costă o noapte la mare, în plin sezon
- Mamaia (3★, all inclusive): de la ~599 lei/noapte pentru cameră dublă.
- Olimp (4★, all inclusive): 799–890 lei/noapte.
- Neptun (3★): 650–750 lei (all inclusive) / 350–400 lei (mic dejun).
- Hoteluri Venus (4★): 450–520 lei (mic dejun).
- Eforie Nord (3★): 390–420 lei (mic dejun) / 799–999 lei (all inclusive).
Tarifele variază în funcție de amplasare, facilități (piscină, animație pentru copii, plajă privată) și disponibilitate.
Cine rezervă și cum?
La început de august, cele mai multe rezervări vin din București, Dâmbovița, Prahova și Iași. Tiparul de cumpărare indică booking din scurt (plecare în 3–5 zile), în special pentru pachete scurte și hoteluri cu mese incluse. „Contextul economic schimbă comportamentul, dar apetitul pentru mare rămâne ridicat”, sintetizează Adrian Degan.
TripMe.ro, fondat în 2004 și cu capital 100% românesc, este unul dintre touroperatorii principali pentru litoral și un pionier al platformelor de rezervări online din România, având o experiență solidă de peste 20 de ani. Portalul oferă acces la mii de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din toate regiunile turistice ale României – de la litoralul Mării Negre până la destinațiile montane și urbane. Cu un portofoliu diversificat și un grad de satisfacție a turiștilor de peste 98%, TripMe.ro își propune să simplifice procesul de planificare a vacanțelor pentru toți utilizatorii, punând în prim-plan nevoile acestora