EVENIMENT! Prelevare de organe la SCJU Sibiu: Au fost recoltate ficatul, rinichii, corneea, ligamente și țesut osos

[ad_1]

Luni dimineață, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a avut loc o complexă intervenție chirurgicală de prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 58 de ani, aflat în moarte cerebrală. Aceasta este cea de-a doua prelevare de organe realizată în acest an în cadrul celei mai importante unități sanitare din Sibiu, după cea care a avut loc în luna mai.

Pacientul, în vârstă de 58 de ani a fost internat în data de 26 octombrie, fiind politraumatizat în urma unui accident rutier. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în dimineața zilei de 30 octombrie de către Conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției ATI din cadrul SCJU Sibiu, care în calitate de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.

Trebuie știut, în acestcontext, că acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientului de către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant. După obținerea acordului de prelevare au fost demarate cu rapiditate procedurile necesare prelevării, luându-se legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.  Procesul este unul complex iar în desfășurarea acestuia a fost implicată o echipă formată din mai mulți medici ai spitalului județean din care au mai făcut parte: Dr. Alina Bereanu – medic primar ATI, Dr. Sandra Neamțu – medic specialist ATI și medicii rezidenți: Dr. Teofil Pisaltu, Dr. Emil David și Dr. Roxana Sânpălean.

La procesul de prelevare a organelor au participat mai multe echipă de medici din București și Cluj Napoca.

Ficatul a fost prelevat de o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de Dr. Genady Vatachki iar rinichii de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, coordonată de Dr. Andrei Tomuță. Pentru prelevarea ligamentelor și țesutului osos la Sibiu s-a deplasat o echipă de la Spitalul Clinic Colentina coordonată de Dr. Andrei Nica, medic responsabil al Băncii de Țesut Colentina. Corneea a fost recoltată tot de o echipă din București, din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice. Procesul de prelevare a început în jurul orei 03.00 a.m iar la acestă oră se mai desfășoară doar prelevarea țesutului osos, restul procedurilor fiind finalizate. La proceduri au asistat și medicii SCJU Sibiu anterior menționați.

Ca de obicei, în astfel de situații, cel mai importat aspect este gestul familiei. Transmitem pe acestă cale, mulțumirile noastre ale personalului medical, dar și recunoștința pacienților care vor avea o viață mai bună. Urmează apoi procesul în sine, care presupune atenție și implicare maximă, întrucât astfel de intervenții sunt deosebit de complexe iar echipele de prelevare împreună cu echipa de la Sibiu s-au coordonat exemplar și au acționat cu profesionalism, pentru ca organele să fie prelevate în fereastra optimă și să ajungă cât mai rapid în centrele de transplant. Le mulțumim tuturor și suntem bucuroși că ne onorăm încă o dată misiunea de a fi în slujba pacienților care au nevoie de transplant”, a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.

              Date suplimentare

Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este acreditat pentru activitatea de prelevare de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant 57/17.12.2018.

[ad_2]

Source link

Util