Idei de afaceri cu și despre cereale

Afacerile cu cereale pot fi destul de profitabile, atât pentru agricultori, cât și pentru cei care vor să facă profit vânzând produse din cereale. Cerealele pot fi transformate în făină, mălai, pâine, biscuiți, covrigi, produse de patiserie, iar dacă îți dorești o afacere de viitor în acest domeniu, poți opta pentru astfel de produse din făină integrală.

Iată care sunt principalele aspecte la care ar trebui să te gândești înainte de a intra într-o afacere cu și despre cereale!

În primul rând, ar fi indicat să știi ce soiuri de grâu sunt cele mai potrivite pentru a fi cultivate în România, care sunt procesele pe care trebuie să le ai în vedere pentru a scăpa în mod eficient de dăunători și cum poți folosi erbicidele în condiții optime. Aceste cunoștințe îți vor permite sa obții o recoltă optimă și un profit important în viitor.

În funcție de suprafața de teren pe care o ai sau te gândești să o achiziționezi, poți investi într-o moară de cereale, o brutărie cu produse din grâu integral sau o fermă de porci. Moara de cereale îți va putea aduce profit prin transformarea grâului în făină și vânzarea acesteia la prețuri mai ridicate. Ar fi indicat să optezi pentru produse din grâu integral, deoarece majoritatea specialiștilor în alimentație susțin că tendința este, în general, spre a se mânca din ce în ce mai sănătos, cel puțin în rândul tinerilor. Evident, vei avea nevoie și de cel puțin o moară de cereale. 

Poți achiziționa o moară de cereale de aici, de pe site-ul celor de la Atomico.ro. Este o platformă cu prețuri competitive și o gamă diversificată de produse din care poți alege pentru a pune bazele aproape oricărui tip de afacere în domeniul agricol.

În cazul unei brutării, va fi nevoie să pui bazele unui proces de transformare destul de complex: de la cereale la făină și de la făină la produsul finit. Produsul finit poate fi pâine, covrigi, biscuiți sau alte produse de patiserie, însă un aspect important ar fi să încerci să oferi alternative la produsele din grâu clasic: produse din grâu integral. De asemenea, pentru ca produsele tale finite să fie de calitate și, automat, de succes, trebuie sa iei în considerare și ingredientele pe care le folosești. Încearcă să nu faci rabat de la calitate și să optezi pentru ingrediente adiacente premium, precum un unt cremos de calitate superioară. 

O altă idee de afacere în care ai putea investi și care e legată direct de producerea și folosirea de cereale este o fermă de porci. Hrănind animalele cu cerealele obținute de tine, poți minimiza costurile și poți crește porci pe care să-i vinzi la un preț destul de avantajos. Astfel, poți ridica prețul justificând acest aspect prin faptul că produsele pe care le comercializezi sunt de natură bio.

Indiferent de tipul de afacere cu cereale pentru care vei opta, este important să te asiguri că ești bine informat și pregătit corespunzător pentru a-ți maximiza profiturile.

Sursa foto: pexels.com.

Util